Ne gasim dese ori in situatii care par fara iesire, mai mult, chiar credem, si subliniez credem, ca sunt fara iesire. Avand in vedere scopul evolutionist pe care consider ca orice om il poseda, o astfel de situatie ,care se prezinta fara drumuri ocolitoare sau cine stie ce portite de evacuare , impinge la un comportament exagerat, la greseli repetate si incetosarea viziunii fata de telul individual, desi imaginea creeata in minte este ca toate aceste actiuni pe care vitejeste le facem pentru a putea indrepta intorsatura ce viata a luat-o,actiuni ce ajung pana la injosirea spiritului ,la pierderea demnitatii si a trasaturilor ce pana in acel moment ne-au creeat complexul de situatii favorabile si utile in scopul adevaratei dezvoltari.Dezvoltare, despre ce tip de dezvoltare vorbesc?Sociala, spirituala, psihologica? Referinta mea se face catre o dezvoltare globala, pentru ca a considera ca se poate trage de o linie fara sa le misti si pe celelalte consider a fi absurd. Inter-conexiunile dintre sistemele omenesti ce dirijeaza viata nu poate disparea sau nu pot fi abstractizate pentru un moment.
De ce apare aceasta iluzie, ce scop poate avea mintea pentru creerea unui astfel de film lipsit de solutii, film ce propulseaza emotiile la o cota foarte ridicata, si singurul lucru pe care il provoaca …este durere.Cred ca raspunsul se afla chiar in intrebare, mai precis in campul semantic al cuvantului film. Ce este un film, cel putin in acceptiunea folosita de mine? O pelicula a vietii cu un inceput si un sfarsit, un continut bogat, nu adevarat, in sensul in care adevarul este folosit in scopul dezvoltarii, o perioada in care omul nu doreste sa se lase in valul vietii ci se impotriveste ,numai ca a considera ca detinem puterea si energia pentru a combate forta cu care viata „loveste” inseamna a ne pozitiona gresit fata de Univers(Dumnezeu, Zeu, fie ce doriti) , sa ne consideram superiori, iar asta nu poate fi mai fals.De aceea spun ca filmul are un sfarsit,tocmai ca energia noastra nu poate rezista celei dezvoltate de Univers si atunci pelicula noastra sfarseste sfasiata, lasand in urma decat durere si suferinta provocata de neatingerea scopului „de moment” pe care mintea l-a setat, impreuna cu realizarea inconstienta a neputintei de care dam dovada. Spun neputinta, dar aceasta neputinta este doar raportata la alegerea impotriviri fata de viata. Atunci cand „valurile” noastre coincid ,ca directie, cu cele ale Universului, singurul efect este cresterea valului, grabirea procesului de evolutie si mai presus , armonizarea vietii noastre.Folosesc sensul figurat al valului tocmai pentru ca si in realitate fenomenul fizic este similar. Valul va creste doar atunci cand va aduna apa, atunci cand si alte particule o insotesc, la fel si in cazul bulgarului de zapada, si asa mai departe.Iar , forta pe care o vom dezvolta noi ,urmand cursul unic, pot sa presupun ,fara a ma insela, ca va fi mult superioara celeilalte. Am pornit de la intrebarea ce presupune aparitia acestei iluzii.Desi poate suna lipsit de convingere, consider din experienta mea si mult mai mult din experienta si cunostinele altora ca aceste filme sunt necesare si benefice, pana la un anumit nivel, pana in momentul in care frecventa de rezonanta a noastra fata de viata este comuna cu cea a Universului, moment in care cred ca si dorind astfel de filme nu mai isi pot face aparitia. Urmarind ideea de la inceput , si anume ca scopul uman este evolutia,impreuna cu dezbaterea din paragraful de mai sus, consider ca intr-un fel „ascuns” singuri creem aceste imagini despre viata , mai bine spus , inconsientul nostru le creeaza pentru ca el sesizeaza unde este o rana si atunci aduce in fata situatia care, daca este inteleasa, va duce la vindecarea rani, lucru atribuit acestei evolutii despre care tot vorbesc.
Vorbeam de curand cu cineva si incercam sa definim acest liber arbitru de care presupus beneficiem.Eu am ridicat problema urmatoare: Bun, exista un liber arbitru,dar in acelasi timp destinul nostru este unul fix. Cum poate exista libertate in ceva ce e definit deja?Asta presupunand ca apelam la conceptul existentei destinului, si a unui punct de final la care toti sunt predispusi sa ajunga.Dupa numeroase vorbe aruncate, singura concluzie la care eu am putut ajunge este ca de fapt liberul arbitru nu se refera la a-ti face destinul in felul in care doresti, ci la drumul pe care il alegi sa ajungi acolo. Daca avem doua puncte, numarul de drumuri intre ele este infinit,unul mai greu, altul mai usor,unul mai scurt, altul mai lung,astfel decizia ce ne apartine este pur si simplu alegerea gradului de dificultate a caii pe care sa o parcurgem spre punctul de final.Partea ce face acest liber arbitru foarte interesant, parte ce o consider contradictorie proverbului popular” ulciorul nu merge de multe ori la apa”este ca INDIFERENT de cate ori luam o decizie care nu este in scopul avansari pe drumul nostru, viata creeaza asemenea strazilor suspendate, o spirala ce te intoarce iar si iar si iar la punctul unde ai dat gres in a trage concluzia corecta, concluzie ce are ca rol strict al usurari vietii noastre. Ironic nu? Constant ni se ofera oportunitatea de a „vindeca” o problema si aproape la fel de constant dam cu piciorul in prag, in loc sa calcam peste.O nota as dori sa fac, consider ca ulciorul va merge de cate ori va fi nevoie la apa, pana ne umplem „vasul ” ,DAR , de fiecare data va fi ori mai greu sa ducem ulciorul la apa, ori ne vom intoarce cu mai putina apa in ulcior.Pe scurt, de fiecare data cand nu trecem peste un obstacol, in modul corect evident, data viitoare cand v-a aparea o sa fie o idee mai dificil sa pasuim inainte.
Cu fiecare pas pe care il fac in viata mea, ma indragostesc mai mult de complexitatea de care ea da dovada tocmai prin simplicitatea ordinii pe care o cere. Parafrazand, da-i vietii ce e al vietii, si cu siguranta tu vei primi ce este al tau.
Mai tarziu o sa dezvoltam mai mult tema asta si sa continuam si pe altele.
Damianski's Blog 