Filosofie-articol V

The struggle, therefore, is not yet at an end. The followers of the religious <Ideology> act in accordance with the old maxim: the best defence is attack. ‘What’, they ask, ‘is this science that presumes to depreciate our religion, which has brought salvation and comfort to millions of men for many thousands of years? What has science for its part so far accomplished? What more can be expected of it? On its own admission, it is incapable of comforting or ennobling us. We will leave that on one side, therefore, though it is by no means easy to give up such benefits. But what of its teaching? Can it tell us how the world began, and what fate is in store for it? Can it even paint for us a coherent picture of the universe, and show us where the unexplained phenomena of life fit in, and how spiritual forces are able to operate on inert matter? If it could do that we should not refuse it our respect. But it has done nothing of the sort, not one single problem of this kind has it solved. It gives us fragments of alleged knowledge, which it cannot harmonise with one another, it collects observations of uniformities from the totality of events, and dignifies them with the name of laws and subjects them to its hazardous interpretations. And with what a small degree of certitude does it establish its conclusions! All that it teaches is only provisionally true; what is prized to-day as the highest wisdom is overthrown tomorrow and experimentally replaced by something else. The latest error is then given the name of truth. And to this truth we are asked to sacrifice our highest good!’

Ladies and Gentlemen – In so far as you yourselves are supporters of the scientific <Ideology> I do not think you will be very profoundly shaken by this critic’s attack. In Imperial Austria an anecdote was once current which I should like to call to mind in this connection. On one occasion the old Emperor was receiving a deputation from a political party which he disliked: ‘This is no longer ordinary opposition’, he burst out, ‘this is factious opposition.’ In just the same way you will find that the reproaches made against science for not having solved the riddle of the universe are unfairly and spitefully exaggerated. Science has had too little time for such a tremendous achievement. It is still very young, a recently developed human activity. Let us bear in mind, to mention only a few dates, that only about three hundred years have passed since Kepler discovered the laws of planetary movement; the life of Newton, who split up light into the colours of the spectrum, and put forward the theory of gravitation, came to an end in 1727, that is to say a little more than two hundred years ago; and Lavoisier discovered oxygen shortly before the French Revolution. I may be a very old man to-day, but the life of an individual man is very short in comparison with the duration of human development, and it is a fact that I was alive when Charles Darwin published his work on the origin of species. In the same year, 1859, Pierre Curie, the discoverer of radium, was born. And if you go back to the beginnings of exact natural science among the Greeks, to Archimedes, or to Aristarchus of Samos (circa 250 B.C.), the forerunner of Copernicus, or even to the tentative origins of astronomy among the Babylonians, you will only be covering a very small portion of the period which anthropology requires for the evolution of man from his original ape-like form, a period which certainly embraces more than a hundred thousand years. And it must not be forgotten that the last century has brought with it such a quantity of new discoveries and such a great acceleration of scientific progress that we have every reason to look forward with confidence to the future of science.

It has to be admitted that the other objections are valid within certain limits. Thus it is true that the path of science is slow, tentative and laborious. That cannot be denied or altered. No wonder that the gentlemen of the opposition are dissatisfied; they are spoilt, they have had an easier time of it with their revelation. Progress in scientific work is made in just the same way as in an analysis. The analyst brings expectations with him to his work, but he must keep them in the background. He discovers something new by observation, now here and now there, and at first the bits do not fit together. He puts forward suppositions, he brings up provisional constructions, and abandons them if they are not confirmed; he must have a great deal of patience, must be prepared for all possibilities, and must not jump at conclusions for fear of their leading him to overlook new and unexpected factors. And in the end the whole expenditure of effort is rewarded, the scattered discoveries fall into place and he obtains an understanding of a whole chain of mental events; he has finished one piece of work and is ready for the next. But the analyst is unlike other scientific workers in this one respect, that he has to do without the help which experiment can bring to research.

But the criticism of science which I have quoted also contains a great deal of exaggeration. It is not true to say that it swings blindly from one attempt to another, and exchanges one error for the next. As a rule the man of science works like a sculptor with a clay model, who persistently alters the first rough sketch, adds to it and takes away from it, until he has obtained a satisfactory degree of similarity to some object, whether seen or imagined. And, moreover, at least in the older and more mature sciences, there is already a solid foundation of knowledge, which is now only modified and elaborated and no longer demolished. The outlook, in fact, is not so bad in the world of science.

And finally, what is the purpose of all these passionate disparagements of science? In spite of its present incompleteness and its inherent difficulties, we could not do without it and could not put anything else in its place. There is no limit to the improvement of which it is capable, and this can certainly not be said of the religious <Ideology>. The latter is complete in its essentials; if it is an error, it must remain one for ever. No attempt to minimise the importance of science can alter the fact that it attempts to take into account our dependence on the real external world, while religion is illusion and derives its strength from the fact that it falls in with our instinctual desires.

I must now go on to mention some other types of <Ideology> which are in opposition to the scientific one; I do so, however, unwillingly, because I know that I am not competent to form a judgment upon them. I hope, therefore, that you will bear this confession in mind in listening to what I have to say, and that if your interest is aroused you will go elsewhere for more trustworthy information.

In the first place I ought at this point to name the various philosophical systems which have ventured to draw a picture of the world, as it is reflected in the minds of thinkers whose eyes are as a rule turned away from it. But I have already attempted to give a general characterisation of philosophy and its methods, and I believe I am more unfitted than almost anyone to pass the individual systems under review. I shall ask you, therefore, instead to turn your attention to two other phenomena which, particularly in these days, cannot be ignored.

The <Ideology> to which I shall first refer is, as it were, a counterpart of political anarchism, and may perhaps have emanated from it. No doubt there have been intellectual nihilists of this kind before, but at the present day the theory of relativity of modern physics seems to have gone to their heads. It is true that they start out from science, but they succeed in forcing it to cut the ground from under its own feet, to commit suicide, as it were; they make it dispose of itself by getting it to refute its own premises. One often has an impression that this nihilism is only a temporary attitude, which will only be kept up until this task has been completed. When once science has been got rid of, some kind of mysticism, or, indeed, the old religious <Ideology>, can spring up in the space that has been left vacant. According to this anarchistic doctrine, there is no such thing as truth, no assured knowledge of the external world. What we give out as scientific truth is only the product of our own needs and desires, as they are formulated under varying external conditions; that is to say, it is illusion once more. Ultimately we find only what we need to find, and see only what we desire to see. We can do nothing else. And since the criterion of truth, correspondence with an external world, disappears, it is absolutely immaterial what views we accept. All of them are equally true and false. And no one has a right to accuse anyone else of error

O scurta nota!!

Sincer, nu stiu cum veti reactiona la decizia mea, dar …o voi face oricum . De acum inainte , in ceea ce priveste articolul de filosofie, toate partile vor fi postate in limba engleza.Este atat un proiect personal cat si un test atat pentru voi cat si pentru mine. Restul articolelor vor fi postate in romana.

Filosofie-articol IV

Sunteti , desigur, liberi sa criticati aceasta afirmatie a mea, si sunt pregatit sa va raspund, si poate sa ne intalnim la jumatate de drum. Ceea ce am sustinut despre aceasta <ideologie> religioasa, ce se sfarama gradual,  a fost ,fara indoiala, un rezumat incomplet al intregii povesti; ordinea evenimentelor nu a fost correct oferita, iar legaturile dintre diferite forte referitoare la ”trezirea” spiritului stiintific nu au fost localizate ,in timp.De asemenea nu am luat in considerare alteratiile ce s-au petrecut in <ideologia> religioasa,atat in timpul perioadei in care autoritatea nu i-a fost pusa la indoiala cat si dupa , sub influenta criticismului nou nascut. In final am, strict vorbind, limitat remarcile mele la o singura forma de religie, cea a Vesticilor.Am construit o forma dorita cu scopul unei demonstratii dorite de mine, pentru a fi cat mai rapida si impresionanta posibil.Acum sa lasam de-o parte intrebarea daca cunostintele mele ar fi putut fi mai vaste si sau daca au fost suficiente pentru a imi permite sa o fac mai bine sau mai complet. Sunt constient ca puteti gasi tot ce am scris aici si in alte parti, si mai bine scris; nimic spus aici nu este nou. Dar cu fermitate sunt convins ca nici cea mai atenta elaborare a materialului pe baza caruia problemele religie sunt bazate  nu ar zgudui concluziile mele.

Dupa cum stiti, lupta dintre spiritual stiintific si <ideologia> religioasa nu este inca la sfarsit; este inca prezenta chiar sub ochii nostrii.Dar, putina psihoanaliza ar putea sa ne fie de folos ca si o regula a armelor polemice, nu ne vom nega propriile placeri de a cerceta in acest conflict.Incidental, putem ajunge ,probabil, la o mai clara intelegere a atitudinii noastre fata de aceasta<ideologie>. O sa vedeti cat de usor unele din argumentele ce sunt aduse in fata de suporterii religiei pot fi demontate; desi unii ar putea avea succes in a scapa de infirmare.

Prima obiectie pe pe care cineva o poate auzi este asupra efectului pe care il reprezinta impertinenta,din partea stiintei, de a lua religia ca subiect al investigatiei sale, indata ce religia este ceva suprem, ceva superior capacitatilor de intelegere umana, ceva ce nu trebuie abordat de sofismele criticismului. In alte cuvinte, stiinta nu este competenta sa stea in scaunul judecatorului ,unde acuzatul este religia. Fara indoiala a este folositor si de valuare, atata timp cat se restrictioneaza asupra propriei  ”provincii”; dar religia nu face asta, si cu religia poate sa nu aiba nici o legatura. Daca nu suntem descurajati de refuzul brusc, dar  ne intrebam pe ce baza religia is bizuie revendicarile a unei pozitii exceptionale in cardul intereselor umane, raspunsul pe care il primim, daca intr-adevar suntem onorati cu un raspuns, este ca religa nu poate fi masurata de standardele umane, de indata ce isi are originile divine.Poate cu siguranta fi considerat ca nimic nu poate fi mai usor infirmat decat acest argument; este un evident petition principia (Rationament gresit care consta in aceea ca pentru demonstrarea unei teze se pleaca de la o asertiune intemeiata ea insasi pe acea teza), un inceput de intrebare. Punctul care este invocat in intrebare este daca exista un spirit divin si o revelatie, si cu siguranta  nu va fi un raspuns decisiv  indata ce Zeitatea nu poate fi pusa la indoiala.Ce se intampla aici este de acelasi fel cu ce intalnim ocazional in munca analitica. Daca ,prin intamplare, un pacient intelligent neaga o sugestie cu motivul ca este bazat pe argumente stupide, logica lui  este dovada existentei unui motiv puternic de a face aceasta negare, un motiv care este doar de natura afectiva si care serveveste la legatura emotiilor.

Alt tip de raspuns poate fi oferit, in care un motiv de acest fel este cu deschidere recunoscut .Religia nu trebuie examinata in detaliu, pentru ca este cea mai mare, cea mai pretioasa si cea mai nobila ”chestie” pe care mintea unui om a adus-o in fata,pentru ca ofera explicatii celor mai adanci sentimente,si este singurul lucru care ofera lumii sens si vietii motiv de a fi traita.  Aici nu trebuie sa raspundem prin dezbaterea acestei estimari religioase, dar prin a atrage atentia al altui aspect ce priveste aceasta problema.Trebuie sa evidentiam ca nu este o problema a spiritului stiintific ce nu respecta sfera religioasa, dar a religiei ce nu respecta sfera gandului stiintific. Orice valoare si importanta ar avea religia, nu are nici un drept sa gaseasca o limita a gandului, si prin umrare nu are drept sa se scoata din aplicarea gandului si a nemarginirii lui.

Gandul stiintific este, in esenta lui, deloc diferit de procesul normal de gandire, pe care noi toti, credinciosi si necredinciosi , il folosim atunci cand vorbim despre treburile noastre personale in viata de zi cu zi.Aproape ca a luat o forma speciala in anumite contexte: se extinde asupra unor lucruri care poate nu au o aplicabilitate sau utilitate imediata, depune toate eforturile sa elimine factorii personali si emotionali, cu grija examineaza dreptul de a fi crezut percetiilor esentiale pe care isi bazeaza concluziile, isi ofera singur o noua perceptie  care nu este de obtinut prin intermediul mijloacelor zilnice si izoleaza determinantii acestor noi experiente pentru o experimentare intentionata, ulterioara . Tintele lui sunt sa ajunga la o corespundere cu realitatea, adica cu ceea ce exista in exteriorul nostru si independent de noi,si, cum experienta ne-a invatat, este decisiv  indeplinirii sau frustrarii dorintelor noastre. Aceasta corespundere cu lumea reala externa o denumim noi adevar. Este o tinta a muncii stiintifice ,chiar si cand valorile practice ale muncii nu sunt de interes pentru noi.Atunci cand, prin urmare, religia sustine ca poate lua locul stiintei si ca, pentru ca este benefica, este adevarata. Aceasta pretindere este defapt o incalcare a intereselor tuturor,si care ar trebui infruntata.Este o cerinta foarte mare pentru un om, care a invatat sa isi reguleze treburile de zi cu zi in functie de invataturile experientei si cu respect fata de realitate, sa incredinteze complet ceea ce il afecteaza pe el  unei autoritati care sustine  privilegiul libertatii dar nu este legata de gandul rational. Si cat pentru protectia pe care religia o promite credinciosilor,cu greu cred ca cineva dintre noi ar fi dispus macar sa intre intr-o masina daca el ne-ar spune ca a condus pana acum fara a fi distras de regurile de circulatie, dar in concordanta cu impulsurile unei imaginatii exaltate.

Si cu siguranta interzicerea pe care religia a impus-o aspra gandului ,in interesul propriei conservari , nu este deloc lipsita de pericol atat pentru un individ cat si pentru societate. Experienta analitica ne-a invatat ca astfel de prohibitii, chiar si atunci cand sunt limitate in cadrul unui domeniu in particular, au o tendinta de a se imprastia, si de a devein o cauza severa a inhibitiilor in vietile oamenilor. La femei un proces de tipul acesta poate fi observat ca a fi o urmare a interdictiei impotriva partii sexuale a naturii lor, chiar si cu gandul. Biografiile aproape a tuturor personajelor eminente ale vremurilor arata rezultatele dezastroase a inhibitiilor pe care religia le are asupra gandului. Intelectul,pe de alta parte,-sau mai bines pus,ca sa il denumesc pe un nume mai cunoscut, ratiunea- este printre acele forte care pot fi asteptate sa exercite o influenta unificata asupra oamenilor-creaturi care pot fi unite laolalta doar cu cea mai grea dificultate,si care sunt prin urmare  aproape de loc posibil de controlat. Ganditi-va cat de imposibila ar fi societatea umana daca toata lumea ar avea propria tabla a inmultirii si propriul ei sistem de masurare a greutatii si a lungimii.Cea mai buna sansa a noastra pentru viitor este cea a intelectului -spiritul stiintific,-ratiunea-asta daca vreodata va domnii asupra mintii umane. Natura ratiunii este chiar garantia ca nu va eusa in a da un drept emotiilor umane si tuturor lucrurilor ce sunt determinate de ele.Dar presiunea,in general, exercitata de o asemenea ratiune s-ar  demonstra a fi cea mai puternica forta unificatoare in cadrul omenirii, si ar pregatii calea pentru viitorare unificari.Orice , cum este interdictia pusa asupra gandului de religie, s-ar opune unei astfel de dezvoltari  este un pericol pentru viitorul umanitatii.

Intrebarea poate fi pusa acum, de ce religia nu pune un capat aceste lupte prin a delcara deschis:”Este de fapt faptul ca eu nu va pot oferi asa numitul adevar; pentru a il obtine ,va trebui sa apelati si la stiinta. Dar ce va pot oferi este incomparabil mai frumos, mai usor si mai nobil decat orice stiinta va poate oferi.Si eu, prin urmare va spun voua adevarul  intr-un mod diferit si cu un inteles mult mai mare.”.Raspunsul este unul usor de gasit.Religia nu poate face o astfel de admitere pentru ca daca ar face-o ar pierde toata influenta asupra masei de oameni. Omul de rand cunoaste un singur” adevar”- adevarul in purul sens al cuvantului. Ceea ce poate fi numit un adevar mult mai mare,sau cel mai mare adevar, el nu poate concepe.Adevarul pare pentru el foarte greu de a fi gradat ,ca si moartea, iar saltul necesar de la frumos la adevarat este unul pe care el nu il poate face.Poate veti fi de accord cu mine ca el are dreptate aici

Filosofie-articol III

Sunt sigur ca in timp ce m-ati ascultat , un sir de intrebari ,la care a-ti vrea raspunsuri, v-a trecut prin minte.Nu pot garanta ca voi face asta acum, dar sunt sigur ca nici una din aceste “intrebari detaliu” vor zgudui in vre-un fel sau altul teza noastra , si anume, ca <ideologia> religioasa este determinata de situatia subzistata in copilaria noastra.  Este prin urmare  si mai remarcabil,in ciuda caracterului infantil, ca are fara doar si poate un predecesor.A fost o perioada in care nu exista religie, nu existau zei.Este cunoscuta sub numele de ”epoca animista”.Chiar si atunci lumea era plina de spirite similare omului(demoni, cum ii numim noi), si toate obiectele din lumea externa erau domiciliul sau ceva similar; dar nu exista o putere suprema care i-a creat pe toti sau care ii conducea , si la care sa fugi atunci cand aveai nevoie de protectie si ajutor.Demonii animism-ului erau de obicei ostili omului, dar se pare ca atunci omul poseda o mai mare incredere in sine decat mai tarziu. El era ,fara indoiala, intr-o continua teroare fata de aceste spirite rele, dar se apara de ele prin intermediul diferitelor actiuni carora le-au fost atribuite puteri ce aveau sa le inlature. Nici cazul in care se considera neputincios, sau lipsit de puteri, nu exista. Daca isi dorea ceva de la natura –ploaie,spre exemplu-  nu spunea o rugaciune zeului ploii, folosea o vraja, prin intermediul careia se astepta sa exercite o influenta directa asupra naturii, el  si doar el a facut ceva ce a avut ca rezultat ploaia. In lupta impotriva fortelor din mediul inconjurator avea ca prima arma magia, primul predecesor al technologiei noastre moderne.Presupunem ca aceasta incredere in magie este impinsa de la spate de supraestimarea  actiunilor intelectuale apartenente individului in discutie,prin credinta in” ganduri omnipotente” ,peste care,incidental,  dam si noi in nevrozele obsesionale. Putem sa ne imaginam ca oamenii acelei perioade erau in mod special mandrii de achizitia limbajului,vorbitului, care a fost acompaniat de o mare facilitare a gandului. Atribuiau puterea magica cuvantului vorbit.Aceasta caracteristica a fost mai tarziu acaparata de religie.” Si Dumnezeu a spus: sa fie lumina, si lumina a fost”. Dar ideea actiunilor magice arata ca omul animist nu s-a bazat in totalitate pe forta propriilor dorinte.Din contra, el era dependent succesului prin performanta actiunilor care aveau drept efect imitatia naturii asupra actiunilor lui.Daca dorea sa ploua, el singur turna apa; daca vroia sa stimuleze fertilitatea solului, ofera o actiune sexuala pe acele pamanturi.

Stiti cat de persistent este ceva ce si-a gasit o expresie psihologica.Atunci nu veti fi surprinsi sa auziti ca cele mai numeroase manifestatii animiste au durat pana in prezent, majoritatea numite superstitii, cot la cot cu ,dar in urma, religiei.Dar mai mult decat atat, cu greu poti evita sa ajungi la concluzia ca filosofia noastra a pastrat tratate importante ale modului de gandire animist ,cum ar fi supraestimarea cuvantului magic si a credintei ca procese reale petrecute in lumea externa urmaresc  liniile presarate de gandurile noastre.Pe de alta parte, putem sa ne asteptam sa gasim ca in epoca animista exista deja un tip de moralitate, unele reguli guvernand  asupra relatiilor dintre un om si altul.Dar nu exista dovada ca erau in stransa legatura cu credintele animiste.Probabil erau expresia imediata a distributiei puterii si a nevoilor practice.

Ar fi foarte interesant sa stim ce a determinat tranzitia de la animism la religie, dar va puteti imagina in ce intuneric aceasta epoca in evolutie a mintii umane inca se afla.Se pare a fi un fapt ,si anume , ca forma cea mai primitiva in care religia a aparaut a fost in cadrul toteismului, locul in care au aparut primele reguli morale, taboo-urile.In cartea numita ”Totem si Taboo” , exista o solutie  , cum ca aceasta schimbare este atribuita  unei deplasari in relatiile umane din cadrul unei familii.Cel mai mare success al religiei, comparat cu animism-ul, consta in legatura psihica a fricii de demoni. Fara indoiala, spiritele rele inca isi au un loc in sistemul religios, ca o relicva a epocii anterioare.

Cam atat despre pre-istoria <ideologiei>religioase. Haidem acum sa luam in considerare ce sa intamplat de atunci , si ce se intampla sub ochii nostrii. Spiritul stiintific ,imputernicit de observarea proceselor naturale, a inceput  de-a lungul timpului sa trateze religia ca si o chestiune de natura umana, si sa o aiba sub examinari repetate.Acest test a fost picat. In primul rand , in privinta miracolelor, acestea au creat un sentiment de uimire si necredinta, din data ce ele erau contradictorii tuturor observatiilor sobre, si tradau prea limpede toate influentele imaginatiei umane. In al doilea rand, modul in care privea natura universului a trebuit respins, pentru ca arata   lipsa cunostintelor ,lucru ce plictisea in vremurile trecute, si pentru  dorinta de a nega legile naturii lucru ce a condus la pierderea autoritatii. Ideea ca universul a fost la inceput un gest al generarii sau al creatiei,analog celui ce a dus la aparitia fiintei umane, acum nu mai parea fi cea mai evidenta ipoteza; pentru ca distinctia dintre viata , fiinte simtitoare si natura neinsufletita a devenit evidenta mintii umane si a facut imposibil sa fie asimilata teoria originala animistica.In afara de asta, nu trebuie sa trecem peste influenta studiilor comparative a diferitelor sisteme religioase, si a impresiilor pe care ele le ofera asupra exclusivitatii si intolerantei reciproce.

Intarit de aceste eforturi preliminarii, spiritul stiintific in sfarsit a avut curajul sa testeze cele mai importante elemente  si cele mai semnificate dintre emotiile <ideologiei> religioase. Adevarul putea fi vazut de mult, dar a trecut o perioada pana cand cineva a indraznit sa il permita: afirmarea facuta de religie cum ca ar putea sa ofere protectie si fericire oamenilor, daca ei doar ar indeplini un numar de obligatii etice , nu erau demna de incredere.Pare a nu fi adevarat ca exista o putere in univers care vegheaza asupra fiecarui individ cu o grija parentala si care ii aduce lui un sfarsit fericit. Din contra, destinele oamenilor sunt incompatibile cu principiile universale de benevolitate sau cu –lucru care e putin contradictoriu- un principiu universal de dreptate. Cutremurele , inundatiile si incendiile nu sunt diferentiate de bine ,de omul devotat ,de pacatos si de necredincios. Si, chiar daca lasam natura neanimata ,neinsufletita, scoasa din ecuatie si consideram destinele oamenilor legate de relatiile cu alti, prin nici un mijloc legea virtutii  este recompensata si cea a imoralitatii pedeapsita, dar se intampla dese ori ca cei violent, cei vicleni si cei fara scrupule  sa capete bunurile dorite de de ei, in timp ce cei piosi pleaca cu mana goala. Negre, lipsite de sentiment, puteri determina destinul uman; sistemul de recompense si pedepse ,care conform religiei,guverneaza lumea, pare a nu exista. Aceasta este inca o ocazie pentru abandonarea unei portiuni ale animismului care si-a gasit refugiu in religie.

Ultima contributie a criticismului <ideologiei> religioase a fost facuta de psihoanaliza, care a localizat originea religiei  in neputinta copilariei, si continutul ei al persistentei dorintelor si a nevoilor copilariei la maturitate. Asta nu sustine cu precizie o refutarea religiei, dar este o apreciere necesara a cunostintelor despre ea,si , cel putin la un anumit punct, chiar o contrazice, pentru ca religia pretinde ca are origini divine.Aceasta revendicare nu este falsa,daca interpretarea noastra despre Dumnezeu este acceptata.

Ultima judecata a stiintei legata de <ideologia> religioasa este urmatoarea. In timp ce diferite religii se cearta pe consideratii ce implica posedarea adevarului adevarat, vederea noastra asupra adevarului  poate fi total diferita si nelegata de religie.Relgia este o incercare de a cuceri lumea senzoriala, in care noi suntem plasati, prin mijloacele unor cuvinte-dorinta, pe care  noi le-am dezvoltat in interiolul nostru ca rezultat a necesitatilor biologice sau psihologice.Dar nu poate ajunge la scopul dorit. Doctrinele sale poarta stampila timpului in care au originat, zilele copilariei ignorante ale rasei umane.Consolarile ei nu merita incredere.Experienta ne invata ca lumea nu este o ”infirmerie”.Comenzile etice, fata de care religia doreste sa isi asume meritele,necesita o alta fundatie, pentru ca societatea umana nu poate fi fara ele si este periculos sa legam supunerea fata de ele cu credinta religioasa.Daca cineva incearaca sa atribue religiei un loc in evolutia umana, atunci pare a fi printre ultimile achizitii ca si paralela a nevrozei , pe care individual civilizat trebuie sa o capete pe drumul copilarie-maturitate.

Filosofie-articol II

Din cele trei forte care pot dezbate pozitia stiintei, religia este un dusman cu siguranta periculos.Arta este de cele mai multe ori inofensiva si benefica, nu cauta sa fie altceva decat o iluzie. Este sigur sa spunem  ,in cazul celor putini obsedati de arta, ca ea nu indrazneste niciodata sa aduca atacuri la adresa taramului realitatii. Filosofia nu este opusa stiintei, se comporta ,in propriul plan, ca si o stiinta si pana la un anumit nivel face uz de aceleasi metode; dar se desparte de compania stiintei atunci cand tinde spre iluzia ca poate produce o imagine coerenta si completa a universului, desi in fapt , acea imagine are nevoie tot timpul de piese noi si de orice noi cunostinte in cercetare.Eroarea sa metodologica consta in faptul ca supraestimeaza valoarea epistemologica a operatiilor noastre logice, si ca pana la un anumit nivel admite validitatea altor surse de cunoastere, cum ar fi intuitia.Dar filosofia nu are o influenta imediata asupra populatiei majoritare a umanitatii; interesul sau consta intr-un numar mic de oameni, poate chiar doar stratului foarte subtire de intelectuali, in timp ce restul o gasesc de neatins. In contradictie cu filosofia, religia este de o forta uluitoare, care is exercita puterea asupra celor mai puternice emotii umane.Dupa cum stim, candva ea a inclus orice continea parte a vietii mentale, chiar si ceea ce stiinta putea oferi, atunci cand stiinta cu greu exista, si ca a cladit o<ideologie> de consistenta incomparabila si coerenta care, desi a fost puternic zguduita, a rezistat pana astazi.

Daca cineva doreste sa estimeze cu adevarat grandoarea religiei, trebuie sa retina ce se angajeaza,religia, sa faca pentru om. Ii ofera informatii despre resurse si origini ale universului, ii asigura protectia si fericirea finala in mijlocul schimbarii dificile a vietii si ii ofera ghid gandurilor si actiunilor prin intermediul conceptelor care sunt sustinute cu incredere de autoritatea pe care o reprezinta.Indeplineste, prin urmare, trei functii.In primul rand , satisface dorinta omului de cunoastere; aici face acelasi lucru pe care stiinta incearca sa il realizeze prin propriile metode, si aici,prin urmare, intra in rivalitate. Acum , al doilea punct este cel fata de care religia este indatorata pentru influenta ei mareata.Merge atat de departe incat ea,religia, inlatura frica omului de pericole si obstacole in viata, asigura  omul de  un sfarsit fericit, si ii ofera sprijin in fata nenorocirilor.Aici stiinta nu poate intra in competitie.Stiinta ,este adevart, invata cum cineva poate evita diferite pericole si poate cum sa combata multe suferinte cu succes;ar fi destul de incorect sa  deposedam stiinta de puterea de a oferi omului ajutor, dar in multe cazuri trebuie sa ii lase in suferinta lor, si poate doar sa ii sfatuiasca sa accepte inevitabilul.In ultimul rand soseste stocul de concepte, prohibitii si restrictii , lucru care indeparteaza total religia de stiinta.Pentru ca stiinta este continutul ,descoperirea si sublinierea faptelor.Este adevarat ca de la aplicarea stiintei , reguli si recomandari pentru comportament ar fi putut fi deduse.In anumite circumstante ele ar putea fi aceleasi cu cele implementate de religie,dar motivul lor cu siguranta va fi diferit.

Nu este destul de clar de ce religia a trebuit sa combine aceste trei functii.Ce legatura are explicatia originii universului cu insuflarea diferitor percepte etice?Asigurarile ei de protectie si fericire sunt mult mai apropiate de aceste percepte.Ele sunt recompense ale indeplinirii ordinelor;el, cel care se subordoneaza lor se poate numi demn de a primi aceste benefici, in timp ce pedeapsa ii asteapta pe cei neascultatori. Pentru ca aceasta idee este asemenea celei care se aplica si in stiinta; stiinta declara ca oricine care nu ia in considerare aumite legi este pasibil de a suferi, intr-un fel sau altul.

Noi doar putem privi si poate intelege aceasta remarcabila combinatie de invataturi, consolare si concept.Putem incepe cu ,poate cel mai interesant,  element din cele trei, invataturile despre originea universului, pentru ca de ce nu ar fi cosmogonia un element din sistemul religios? Doctrina este ca universul a fost creat de o finta similara omului, dar mai dezvoltata in orice aspect,in forta,in intelepciune si in intensitatea pasiunii, de fapt de un super-om idealizat. Acolo unde sunt animale sub forma creatorilor universului, intalnim indicatii ale influentei toteismului, componenta ce o voi discuta mai tarziu. Este interesant sa observam ca acest creator al universului este tot timpul un singur zeu,chiar si atunci cand este vorba de o religie politeista.La fel de interesant este faptul ca acest creator este in majoritatea cazurilor de sex masculin,desi nu exista motive pentru a elimina varianta feminina a unei zeitati.Multe mitologii fac astfel incat crearea lumi sa aiba loc in momentul in care o zeitate masculina triumfeaza asupra uneia feminine,care este degradata intr-un monstru. Aici sunt ridicate cele mai fascinante mici probleme, dar trebuie sa ne grabim.Restul cercetarii noastre este simplu datorita acestui Zeu-Creator  numit Tata.Psiho-analiza concluzioneaza ca el este intr-adevar tatal,imbracat in grandoare, care el candva a aparut sub forma unui copil.Imaginea omului religios asupra creatiei universului este aceeasi cu a propriei creatii.

Daca ce am spus este adevarat, atunci este usor de inteles cum ca promisiunile de protectie si poruncile eticile severe sunt gasite   alaturi de cosmogonie.Acelasi individ pentru care copilul este indatorat cu existent lui, tatal( sau, mai bines pus, complexul format din mama si tata),  a protejat si a vegheat asupra slabului si neajutoratului copil, expus tuturor pericolelor care sunt prezente in mediul extern; in grija tatalui sau sa simtit in siguranta.Chiar si un om matur, desi el ar fi constient ca poseda o putere mai mare si un grad mai mare de intelegere fata de primejdiile vietii,simte la nivel de baza ca este la fel de neajutorat si neprotejat precum era in timpul copilariei si ca in relatie cu mediul extern el este inca un copil.Chiar si acum,prin urmare, el nu poate renunta la protectia de care s-a bucurat ca si copil.Dar a realizat cu timp in urma ca tatal sau este o fiinta cu puteri limitate.El  acum se uita inapoi la imaginea supraapreciata a tatalui sau,marindu-si Dumnezeirea ,si o aduce in prezent si in realitate.Forta emotionala a acestei imagini si a naturii de lunga durata a necesitatii lui de protectie ,reprezinta acum doi stalpi ce sustin credinta intr-un Dumnezeu.

A treia mare caracteristica a acestui program religios,perceptele etice, poate fi legata fara dificultate la situatia copilariei. Filosofului Kant vorbeste  de cerul instelat de deasupra noastra si de legea morala din interiorul nostru ca fiind cea mai puternica dovada a maretiei Domnului.Cu toate acestea , poate va suna ciudat punand aceste doua lucruri unul langa altul- ce legatura au corpurile ceresti cu faptul ca un om iubeste alt om sau il omoara?-fara doar si poate atinge un adevar psihologic maret. Acelasi tata( functie paternala) care a dat viata copilului  si la protejat de pericolele pe care viata le ofera, l-a invatat de ce sa faca sau sa nu, l-a facut sa accepte diferite limitari ale dorintelor instinctuale si i-a spus  ce asteptari vin din partea lui fata de parintii ,fratii si surorile lui , asta daca doreste sa fie tolerat si acceptat ca si membru al unei famil, ca mai departe  sa faca parte si din alte grupuri.Copilului i se explica indatoririle lui sociale prin intermediul  sistemului de recompense bazat pe iubire si pedeapsa, iar in felul asta a fost educat ca siguranta lui este dependenta   de iubirea parintilor ( si automat ,de alti oameni) si de increderea pe care o au parintii in iubirea lui pentru ei. Intreaga situatie este purtata de omul matur ,nealterata, in religia lui. Prohibitia si ordinile parintilor continua sa ramana in interiorul pieptului sau ca si consecinte morale.Dumnezeu conduce lumea oamenilor cu ajutorul aceluiasi sistem de recompense si pedepse,iar gradul de protectie si de fericire de care fiecare individ depinde  pentru a isi indeplinii dorintele morale: nevoia securitatii,cu care se fortifica in fata pericolelor atat in lumea externa cat si in cadrului sistemului uman, este intemeiat pe baza iubirii lui pentru Dumnezeu si a iubirii Dumnezeu-ului pentru el.In sfarsit ,el are inclus in rugaciune o influenta directa a vointei divine si in acest fel el is asigura  o parte a omnipotentei divine.

Filosofie-articol I

<Ideologie>. Nu am gasit inca acel cuvant care sa defineasca perfect  notiunea pe care o sa o sustin, asa ca o voi explica si atribui acestui cuvant notiuni care imi sunt cel mai la indemana si cel mai aproape de adevaratul inteles. Prin <ideologie>  ma refer la o constructie intelectuala care confera o solutie unificata a tuturor problemelor noastre existentiale in virtutea unei ipoteze globale , unei constructii,prin urmare, in care nici o intrebare nu este lasata neraspunsa si in care tot ce ne este de interes isi gaseste locul.Este simplu de observat ca posesia unei astfel de <ideologii> este una din dorintele ideale ale umanitatii.Cand “unul” crede in asa ceva, el simte siguranta in viata,el stie dupa ce sa tanjeasca, el stie cum sa isi organizeze emotiile si interesele ca sa-I serveasca in scopul ideal.

Daca la asta ma refer cand spun <ideologie>,atunci intrebarea este simpla ,pentru psihoanalisti de raspuns. Ca o stiinta specializata, o ramura a psihologiei –“psihologia adanca” sau psihologia inconstientului-, este destul de nepotrivit sa isi formeze o <ideologie> proprie;trebuie sa o accepte pe cea a generala ,a tuturor stiintelor.Aceasta <ideologie> stiintifica este,de altfel, considerabil diferita de definitia mea.Natura unificata a explicatiilor despre univers este, si este adevarat, acceptata de stiinta, dar doar ca un program al carei indepliniri este amanata pentru viitor.Altfel spus ,este deghizata de caracteristici negative, de limitari a ceea ce este ,in orice moment de timp,si rejectii categorice a unor elemente ce ii sunt straine.Ea sustine ca nu exista alta sursa de cunoastere a universului decat cea a manipularii intelectuale prin observatii verificate atent, de fapt, ceea ce este numit “cercetare” , si ca nici un fel de cunoastere nu poate fi obtinuta prin revelatii, intuitie sau inspiratie.Pare-se ca acest mod de a privi lucrurile a fost foarte aproape de a primi acceptarea generala in perioada secolelor XVIII-XIX. A ramas secolului XX si XXI sa aiba obiectii cum ca o astfel de <ideologie> este pe atat de goala pe cat de nesatisfacatoare, ca trece cu vederea peste toate nevoile spirituale necesare unui om si mintii lui.

Aceasta obiectie nu poate fi puternic renegata. Nu poate fi sustinuta pentru un moment, pentru ca spiritul si mintea sunt subiecte de investigare stiintifica in acelasi fel ca si entitatile non-umane.Psiho-analiza are un drept deosebit de important de a vorbi in numele <ideologiei> stiintifice din aceasta legatura, pentru ca nu poate fi acuzata de neglijarea partii ocupate de minte in univers. Contributia psiho-analizei  fata de stiinta consta  in extensia cercetarii facute asupra diferitelor regiuni ale mintii.Cu siguranta fara o astfel de analiza stiinta ar fi incompleta.Dar daca adaugam stiintei investigarea intelectului si a functiilor emotionalului in oameni ,descoperim ca nimic nu a fost alterat in ceea ce priveste pozitia generala a stiintei, faptul ca nu sunt noi resurse de cunoastere sau cercetare.Intuitia si inspiratia ar putea fi unele,daca ar exista; dar ele pot fi clasificate drept iluzii,drept indepliniri de dorinte. Este usor de observat, mai mult decat atat, ca aceste calitati pe care, cum am demonstrat, sunt de asteptat din partea acestei<ideologii>  au doar o simpla baza emotionala.Stiinta ia in considerare faptul ca mintea unui om creeaza astfel de cerinte si este pregatita sa ii urmareasca sursa, dar nu este nici pe aproape de a considera aceste cerinte justificate. Din contra, face bine sa rezoneze diferenta dintre iluzie( rezultat al cerintelor emotionale ) si cunoastere.

Asta cu siguranta nu inseamna ca trebuie sa ne impingem aceste dorinte,cu dispret, la o parte, sau sa subestimam valoarea lor in cardul vietii umane. Suntem pregatiti sa observam  realizarile pe care ele le-au obtinut  in crearea artei si in sistemele religioase si filosofie; dar nu putem trece cu vederea faptul ca ar fi gresit si total nepotrivit sa permitem unor astfel de lucruri sa fie categorisite sub numele de cunoastere. Pentru ca in acest mod  ”unul” ar putea deschide usa care ofera acces zonei de psihoza, fie ea psihoza individuala sau de grup,  Si el ar suge din aceste ”tentacule” surse mari de energie care este directionata catre realitate , in care realitate cauta prin mijloace reale sa isi satisfaca dorintele si nevoile atat de mult cu putinta.

Din punctul de vedere al stiintei, noi trebuie sa facem ,neaparat, uz de puterile noastre critice in aceasta directie, si sa nu ne fie frica de refuz sau negare.Este inadmisibil sa declaram ca stiinta este un domeniu  de activitate intelectuala umana, si ca religia si filosofia  sunt altele ,cel putin la fel de valoroase,si ca stiinta nu are nimic de relationat cu celelalte doua, ca ele au in mod egal cerinta de adevar,si ca fiecare este liber sa aleaga de unde sa isi sustraga informatiile si unde sa isi plaseze convingerile.O astfel de atitudine este considerata respectabila, toleranta, cu vedere larga si libera de prejudecati inguste.Din nefericire nu este de aparat; imparte toate calitatile pernicioase a unei <ideologii> total nestiintifice.Faptul este ca adevarul nu poate fi tolerant si nu poate admite compromisuri sau limitari, pe care cercetarea stiintifica le priveste asupra intregului capitol de activitate umana, si trebuie sa adopte o atitudine critica fara compromisuri  fata de orice alta forma de putere care cauta sa incalce o parte  provinciala lui.

Egoisti copii noi suntem

Toti avem doar doi ai nostri

Daruiti cu-un singur scop

Sa ne scape de potop!

Ca sa stam pe loc, netoti.

Nu te misti, nu vrei , nu stii?

Ei de-or vre sa te hraneasca

Doar saruturi sa  primeasca

Altceva ..Doamne fereasca!

Toti ne vrem iubiti de dragi

In placere sa ne scalde

Dulce apa ,fara spade

Sa ne cante doar balade.

Nu asculti, nu mergi ,nu poti?

Doar o mana noi sa punem

Si cand cad noi sa ii prindem

Ridicam….si-apoi o-ntindem…

Doar atat sa facem noi?

Pentru dragii nostri doi?

Sa-i lasam la pasul greu?

Pentru noi, doar noi ,mereu?

Ei ne tin in spate telul

Ne  arata curcubeul

Ne arata cum sa fim

Mama, tata ,la noi tin…

Ne nastem oameni sau devenim?

Dezbaterea acestei teme este una gasita in multe culturi ,tagme religioase, grupari si altele.Importanta acestei intrebari consta in: drepturile pe care “unul” le are pornind de la nastere si poate si mai inainte ; principiile religioase si morale; simpla nevoie de a ne da un sens si un raspuns la una din multele dileme universale si nu in ultimul rand luxul de care are parte , sa ii spunem acum, o fiinta umana( care provine dintr-un om, dar presupusa , ea este sau nu este om) dupa prima secunda a conceperii.

Pentru a ne forma o premisa avem nevoie de o baza, asa ca voi folosi o definite , aproape totala, a omului.Omul este: fiinta superioara sociala care se caracterizeaza  prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic, corpul in pozitie verticala si picioarele aliniate lui, mainile libere si apte de a efectua miscari fine ;creierul  deosebit de dezvoltat;inzestrata cu ratiune ;capabial de iubire; un complex de sisteme psihologice inter-dependente; memorie.Am sa raman la aceasta definitie pentru moment iar argumentarea mea va sustine ideea ca noi suntem  inca de la inceput atribuiti cu denumirea de OM.

In sine dezbaterea isi are nelamuririle ce privesc momentul in care are loc transformarea  unei fiinte in om, si mai specific NASTEREA. Ce se petrece in momentul conceperii?Pe scurt, un spermatozoid fecundeaza ovulul si apoi o celula capata forma , celula in care se dezvolta un embrion. Acest embrion este important noua.Ce se intampla cu el ?Care ii sunt trasaturile de baza?Ce stie sa faca?Poate, si daca poate ,cum interactioneaza cu mediul inconjurator?

Embrionul in decursul a aproximativ noua luni  capata forma unui om in miniatura,asta stim cu siguranta.Excludem varianta existentei unui Dumnezeu , dar pastram conceptul de suflet.Presupunem ca sufletul intra in corpul embrionului inca de la inceput.Acest suflet ce capacitati are?Sufletul ,ipotetic vorbind , este ,in forma spirituala, motorul unei fiinte, cum inima este in forma materiala.Cum sustineam intr-un articol precedent ca omul este o imbinare armonica a esentialului si a materialului, unde esenta este sufletul si materialul starea biologica in care ne aflam pe Pamant, atunci ipotetizam ca aceasta fiinta,pruncul ce nu s-a nascut inca, acum capta primul atribut uman.Insa multe fiinte au atribute similare omului.Vom continua.Prima bila.

Ce se intampla cu embrionul pe parcursul celor noua luni?El creste, isi dezvolta fiecare componenta auxiliara, organele cresc spre a se sustine singure la sfarsitul ciclului, iar creierul ,care functioneaza ,numai  la un nivel inconstient, inca de la inceputul procrearii  isi finiseaza legaturile neuronale si legaturile cu cumponentele corpului.Insasi notiunea de inconstient este inca o caracteristica tipica omului, asa ca mai adaugam o bila in cosul de pe cantarul drept.Cu ajutorul studiilor, s-a descoperit ca fiinta gestanta in uterul mamei om incearca sa comunice  atat prin intermediul miscarilor sau modificarilor metabolice ale organismului care creeaza un sir de evenimente ce afecteaza mama, intr-un fel sau altul, cat si la nivelul mintii ,fiind un mod de comunicare lipsit de semne fizice, ci doar subtil si incarcat sentimental ,la capatul matern cel putin.Privim din nou asupra unei conditii umane, comunicarea, desi ea pare a fi de tipul extra-senzorial dovedind inca odata complexitatea de care da dovada un produs al celulei.Acum cantaresc trei bile in cosuletul drept.

Desi pozitia fatului este in continua schimbare de-a lungul intregii gestatii, ea este inca de la inceput asemenea celei in care omul doarme. Cand omul doarme el viseaza.Ce este visul?Visul reprezinta actiunea inconstientului, modul in care el interactioneaza cu constientul exprimandu-si intentiile. Visul este perioada in care creierul se odihneste si isi aranjeaza toate dosarele accumulate in timpul zilei si mai inainte. Nu cumva si fiinta noastra este intr-o continua stare de somnolenta, timp in care is pune la punct ,pe baza structurei ADN si ARN si poate mai profund, cum sa  interactioneze cu mediul in care va iesi?Poate in timpul petrecut in uter , el analizeaza mediul prin intermediul mamei pregatindu-se sa faca fata cat mai bine posibil obstacolelor  ce vor urma. In sine, defectele ce apar la nastere pot fi cauza unei proaste comuniuni si comunicari intre el si corpul mama… Inca odata aceasta mica creatura, candva o simpla celula, dovedeste a  fi mult mai complexa decat oamenii insasi ar putea crede despre ei. Si urmand procesul acesta  bilele tot cad in cos.

Alta emblema de notat o reprezinta adaptabilitatea de care da dovada. Este dovedit prin intermediul stiintei  ca copilul in forma embrionara are capacitatea de a fi maleabil in functie de conditiile in care se afla( lucru partial sustinut si in paragraful de mai sus), el schimbandu-si  reactiile chimice interioare, rata de dezvoltare , ritmul inimii ,dimensiunea in functie de uterul in care se afla. Initial s-a crezut ca modificarile mamei duc la modificarea fortata a pruncului, dar de fapt  modificarile ei duc la o schimbare intentionata si calculata a lui pentru a isi mari sansele de supravietuire. Ca orice alt organism , in special omul este domnit de un simt puternic al instinctului conservativ. De acelasi instinct este marcat si fatul, plusand in continuare la numarul de  caracteristici umane.

Memoria este alt aspect  compozitional de care subiectul nostru este  ”vinovat”.Memoria sa este atat pe baza genetica, lucru ce ajuta la dezvoltarea sa fizica in principal , cat si pe planul propriu-zis. Toata analiza discutata mai sus este captata in ”fisiere” ca apoi sa fie procesata si pe baza careia decizii sa fie luate.

Desigur sunt si puncte care nu sustin teoria mea, cum ar fi : lipsa unui limbaj articulat; lipsa miscarilor fine ale membrelor inferioare si superioare; alte mici detalii, particularitati, dar balanta lor este cu mult depasita de cele pro.Dar, punand cap la cap toate cele descrise mai sus se mai acopera  inca o calitate  de baza a caracterului uman si anume cea a complexului de sisteme psihologice.

Urmarind firul argumentativ al micului meu articol pot spune ca noi suntem un produs integral uman inca de la inceputul existentei noastre, cu atat mai mult in momentul efectiv al nasterii cand deja suntem un cumul de informatii partial procesate.

O scurta lista de maxime placuta mie

1.’’Frumusetea lucrurilor exista in sufletul celui care le admira.’’

David Hume

2. ’’Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o persoana esti intreaga lume’’

G. J. G. Marquez

3. ’’Daca vrei sa ajungi la fericire, atunci pune-ti orice ca tinta, numai un singur nu: fericirea.

L. Blaga’’

4. ’’Ai curaj pentru marile suparari din viata si rabdare pentru cele mici; dupa ce ti-ai terminat cu bine treburile zilnice dormi linistit. Dumnezeu este treaz.’’

Victor Hugo

5. ’’Multi oameni confunda un management prost cu destinul.’’

Kim Hubbard

6. ’’A scoate prietenia din viata, e ca si cum am scoate soarele din lume.’’

Cicero

7. ’’Puterea celor tineri sta in fapta, a celor batrani in chibzuinta.’’

Euripide

8. ’’Posibilitatea de a sustine un lucru fara a-l accepta este semnul unei minti educate’’.

Aristotel

9. ’’Dreptatea fara putere este neputincioasa, puterea fara dreptate este tiranica.’’

Pascal

10. ’’Nu trebuie sa ne simtim jigniti cand ceilalti ne ascund adevarul, de vreme ce noi ni-l ascundem adesea noua insine.’’

La Rochefoucauld

11. ’’Un om de succes este acela care poate construi o fundatie solida cu caramizile pe care altii le arunca in el.’’

David Brink

12. ’’Pentru a reusi nu este suficient sa fii stupid, trebuie sa ai si bune maniere.’’

Voltaire

13. ’’Caracterul nostru este reprezentat de ceea ce facem cand credem ca nu ne vede nimeni.’’

H. Jackson Brown, Jr.

14. ’’Cea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine.’’

Friedrich Nietzsche

15. ’’Mincinosul are nevoie de memorie buna.’’

Pierre Corneille

Patru timpi

Adancita-n suflet pur

Sta multimea din prejur

Si un singur ciot zdrobit

Zaboveste ciopartit

Pas cu pas el creste-ncet

Zvelt, maret cu tromba-n piept

Iese-acum ,de tot, din suflet

Ca sa nasca alt precoce.

Singur ,el ,un ciot zdrobit

A ajuns desavarsit

Are-acum si mai multi frati

Multi,pre multi plecati!

Ciotul cade spre sfarsit

Cade singur , ne-nsotit

Si se stinge in prejur

Sa devina suflet pur.